Îi poți învăța pe alții să facă bani dacă tu nu ești milionar?

Paul MelinteMindset0 Comments

O să te socheze, dar eu cred că poți învăta ceva util “despre afaceri” și “cum să faci bani” chiar și de la un adolescent, în special dacă vorbim despre afaceri online unde majoritatea celor din generațiile de până în `90 nu știu prea multe.

Dar asta doar dacă ești suficient de isteț și de flexibil să treci peste prejudecați sau orgolii, și să gândești ca un antreprenor adevărat.

Una din cele mai des întalnite critici pe care românii o adresează “educatorilor” (traineri, coachi, marketeri, bloggeri, autori, etc.)  stă în spatele unor întrebari acide:

“Cine ești mă tu să mă înveți pe mine? Ai făcut și tu măcar un milion de euro ca să îi inveți pe alții?”

Așa gândesc foarte mulți și, cu riscul criticilor, trebuie să spun că este o mare mare greșeală. Bineințeles că nici eu nu scap de astfel de întrebări (și odată cu lansarea Facebook Map mă aștept să apară și mai multe critici), așa că astăzi o să demontez această mentalitate greșită.

 

De ce este o greșeală să-i tratezi pe toți la fel?

Înțeleg ca majoritatea celor care îi trateză cu aciditate și neîncredere pe non-milionarii ce îndrăznesc să vorbească despre bani, au motive destul de solide, căci na… „după ce te frigi cu ciorbă, sufli și în iaurt”.

Și românii s-au cam fript de câteva ori cu diverse scheme piramidale sau alte tipuri de țepe.

Dar asta nu înseamnă acum că toți cei care vorbesc despre bani sunt țepari sau scammeri, cum spun americanii.

 

De aceea eu cred ca e o greșeala să îi tratam pe toți la fel, doar pentru că vorbesc despre bani.

Plus că, sa fim serioși… un țepar adevărat va avea întotdeauna grijă să fabrice toate „semnele” necesare ca tu să îl crezi.

O mașină smecheră luată în leasing, un costum frumos și mai știu eu ce jucărele, și gata imaginea de om prosper (și cinstit, binînțeles). Dacă mai e nevoie și nu ne crede lumea, mai plusăm și cu poze în vacanțe luxuriante, că ne scoatem noi banii  pe excursii după.

Scammerii americani au dus lucrurile astea chiar mai departe…

Ăștia închiriază case de lux și spun că-s ale lor sau plătesc diverse fotomodele să facă poze cu ei (targetul lor fiind de obicei puștanii și barbații tineri ce își doresc bani, femei și muncă puțină).

 

Cum altfel mai recunoști un țepar? E simplu! Nu o să îți spună niciodată că afacerile sunt grele sau că ar fi bine să pui mâna să citești că este ieftin și sănatos pentru afacerea și mintea ta. 

De ce să-ți spună că e greu? Mai cumperi după aia soluția lui minune?

De ce să-ți spună să citești și ce să citești, când el poate lua informațiile din 2 – 3 cărți, să facă din ele un „curs” și apoi să ți-l vândă la un pret de zeci de ori mai mare?

 

Cam ăștia sunt țeparii și cel mai sigur mod să cazi în plasă lor este să te lași convins de imaginea pe care și-o construiesc cu migală, fară să verifici ce se află în spate.

 

Bun… și atunci de le cine naiba mai învățam?

Daca ai ocazia sa înveți de la milionari reali, nu de carton sau din ăștia de scriu cărți doar în pușcării, atunci e clar că asta e cea mai bună variantă.

Dar cu excepția cărților bune (nu alea amintite mai sus), mai rar găsești soluții să înveți direct de la milionari pentru simplu fapt că sunt foarte puțini.

În România spre exemplu sunt doar puțin peste 11.000 de milionari. Dacă socotim câți dintre ei și-au obținut averile legitim și câți sunt dispuși să îi învețe și pe alții, observăm că ni se cam împuținează opțiunile.

 

De ce sunt touși atât de puțini milionari și ce e de făcut în cazul ăsta? 

Răspunsul este simplu!

Ca să faci un milion de euro, și chiar și sume mai mici, de cele mai multe ori ai nevoie de un cumul de resurse, condiții, abilități, etc. Afacerile nu sunt atât de simple precum cred unii!

Trebuie să știi să gestionezi timp, resurse, bani, riscuri, condițiile în care lucrezi și pe tine însuți (cea mai grea dintre sarcini).

 

Un bun antreprenor poate să facă toate aceste lucruri.

Exista însă și oameni care pot face foarte foarte bine bucăți dintr-un business, dar nu pe tot, altfel probabil că ar trece la urmatorul nivel și ar deveni antreprenori. 

 

Dar faptul ca nu știu sau nu pot să facă (încă) tot ce știu/pot să facă antreprenorii buni, nu înseamnă că oamenii ăștia nu ar trebui să deschidă gura (așa cum ar vrea unii).

Poți vorbi despre lucrurile la care te pricepi și dacă nu ai făcut 1 milion de euro sau daca nu ești (încă) cel mai mare expert. 

Să îl luam spre exemplu pe adolescentul din imaginea de mai jos.

Sursa foto aici

Numele meu este Caleb (iar în stânga imaginii este Gary V.), probabil că în acest moment are 15 ani și e pe cale să devină milionar în $.

Ce face Caleb din ce m-am prins eu? Două lucruri:

  1. Ajută copii și adolesenți să se educe, să viseze, să-și depășească problemele și să-și realizeze visurile;
  2. Ajută și inpiră antreprenori adulți să facă aceleași lucruri și a împărțit scena cu nume mari precum Gary V., Grant Cardone, Darren Hardy, Brian Tracy și alții. Motiv pentru care a fost intervievat și au scris despre el publicații mari precum Forbes, Huffington Post, Entrepreneur Mag sau Success Mag.

 

Ce este interesant la acest baiat este că din clipa în care a început să vorbească pe scenă sau să urce videoclipuri pe rețelele sociale, a tot primit o grămadă de lovituri de la tot felul de „justițiari” ce dintr-un motiv sau altul se credeau îndreptățiți să-i spună ce poate să facă și ce nu.

Oamenii îi scriau și îi cereau să nu mai facă niciodată un video, îi spuneau că este praf și unii îl urau atât de tare încât îi spuneau chestii de genul: „sper să mori!”.

Din fericire Caleb nu i-a ascultat, și un mare merit în asta îl are tatăl său care l-a susținut întotdeauna.

Din păcate însă, majoritatea oamenilor nu pot face fața acestor atacuri, așa ca renunță mult prea repede la visul lor. Mai ales că atacurile nu încetează niciodată, indiferent la ce nivel te afli.

Tim Ferris spre exemplu povestea că el în continuare primește fel și fel de mesaje de acest gen, deși milioane de oameni au foarte multă încredere în el și îi apreciază munca.

 

De ce povestesc despre un adolescent?

Eu cred că va veni vremea când din ce în ce mai mulți tineri, unii încă la liceu, îi vor învăța pe antreprenorii în toată firea cum să facă diverse parți din afacerea lor. Spre exemplu partea de social media la care tinerii au un avantaj incontestabil, căci s-au născut și au crescut cu internet, calculator și mai nou cu social media.

E o realitate inevitabilă deoarece lumea o să aibă nevoie din ce în ce mai mult de astfel de experți și, din câte observ, oamenii din generațiile mai în vârstă nu sunt foarte interesați să se dezvolte în această direcție, chiar dacă este un domeniu din care se câștigă foarte mulți bani. 

Inflexibilitatea și incapacitatea adulților de a se adapta la schimbări după o anumită vârstă își spune și aici cuvântul. Din păcate.

 

Învățăm doar de la milionari?

Revenind la subiectul principal al articolului („îi poți învăța pe alții să facă banii dacă tu nu ești încă milionar?”) haide să luam și un caz ipotetic:

Să zicem că ai o firma și ai de gând să angajezi un om (sau mai mulți) care să se ocupe de marketingul companiei (putem vorbi aici doar de social media sau de întreaga poveste – morala este aceeași).

Ce faci?  Treci în criteriile de angajare ca omul respectiv să fi facut 1 milion de euro?

Bineințeles că nu! E adevărat că experiența este mama învățăturii, dar cine zice că trebuie să fie musai doar propria experiență? Putem învăța și din succesul sau greșelile altora.

Dacă ești o firmă mică și nu îți permiți să plătești mii de euro pentru un marketer cu state vechi, cel mai probabil vei angaja un tanar la început de drum cu zero sau foarte puțină experiență proprie, dar mult mai flexibil și deschis la nou.

Cel mult te poți aștepta de la el să aibă o facultate de marketing, dar știm cu toții cam cât de mult se mai învață în facultați. Dacă vei fi norocos, omul respectiv va fi încercat și ceva marketing pe cont propriu sau poate chiar a trecut printr-o agenție. Dar cam atât.

 

Asta nu înseamnă că nu își va face treaba, căci dacă are ceva abilități, îi place ce face și mai presus de toate îi place să învețe, marketingul se învață. Resurse educaționale se găsesc o grămadă și nici nu e nevoie să fii un geniu, că doar nu o fi fizică nucleară?!

Sunt o mulțime de firme care au pornit de la zero, apoi s-au dezvoltat folosindu-se strict de departamentul de marketing intern. O parte au mers așa multă vreme până și-au permis/au simțit nevoia să angajeze o agenție.

 

Crezi că firmele astea au angajat de la bun început milionari sau vedete în marketing? Să fim serioși! Nici nu avem așa ceva în România, iar dacă am avea în mod sigur nu s-ar angaja. Dacă ar face-o totuși,  ar cere foarte foarte mult și nu s-ar angaja oriunde.

Cu toate astea creșterea companiilor aminite mai sus demonstrează că oamenii aia, cu puțina lor experiența, și-au făcut treaba și, zic eu, indirect au predat o lecție important wannaprenorilor sau antreprenorilor cu idei preconcepute culese de pe Facebook, ziare sau bloguri de criticat și făcut mișto:

Un om nu trebuie să se priceapă la toate sau să fi făcut milioane de $ ca să știe să se ocupe de pătrățica sa, lucru care e valabil inclusiv în zona de business.

 

Dacă ți se sparge o țeava în casă nu chemi un inginer cu ‘nșpe mii de diplome și nici nu cauți un instalator cu un perete plin de medalii. De ce? Pentru că nu ai timp/nevoie de așa ceva, și probabil că nici nu ai vrea sau ți-ai putea permite să plătești un tarif mai mare pentru un astfel de om.

Ce faci în schimb este să te uiți la alte criterii: este serios sau nu, cât costă și cât de bine își face treaba, vine repede sau te amâna toată săptămâna?

Acum bineînțeles ca un marketer nu este un instalator și nu vreau să cad în cealaltă extremă și să suprasimplific lucrurile.

 

Deși nu e fizică nucleară, marketingul presupune să înveți o mulțime de lucruri, de la a fi la curent cu ultimele rețele sociale, schimbările pe care acestea le fac și modul în care trebuie să le folosești pentru a-ți găsi clienți, și până la a înțelege psihologia umană cu toate erorile și iraționalitățile sale.

Tocmai de aceea există marketeri mai competenți și alții mai puțin competenți, marketeri care știu să facă mai multe, și marketeri a căror expertiză este mai îngustă, inovatori și copiatori, și tot așa mai departe.

Bineînțeles că nici marketerul orchestră nu există (adică ăla să le știe el pe toate), tocmai de aceea e mai simplu uneori să lucrezi cu o agenție (dacă poți).

 

Daca nu, competența pe câteva domenii cheie, de preferat demonstrată prin rezultate, este ceea ce tu trebuie să cauți. De asemenea este obligatoriu ca omul acela să aibă capacitatea de a învăța, iar tu răbdarea necesară și intuiția de a investi în educația sa.

 

Îți multumesc că aici citit articolul și indiferent de care parte a baricadei te afli, sper că te-a ajutat să vezi lucrurile într-o lumină diferită.

Dacă ești educatorul, sper ca articolul să-ți dea curaj.

Dacă ești beneficiarul acestor servicii, sper să ai încrederea necesară ca să nu ratezi șanse importante doar pentru a-ți hrăni orgoliul și scepticismul.

Decizia este a ta! Ce vei face?

 

  • Dacă ți-a plăcut articolul și vrei să vezi în acțiune unul din instrumentele care vor revoluționa marketingul în urmatorii ani (Messenger Bots) click aici și urmează instrucțiunile: https://m.me/BrainMarketingRomania
  • Te aștept să ne vedem/auzim și pe Youtube sau Facebook la Brain Marketing Show!
  • Lasă un comentariu pe Facebook la această postare și îți vom răspunde în cadrul show-ului.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *